Cartofii ocupă un loc fruntaș în preferințele noastre, în special ale copiilor, și sunt unul dintre cele mai apreciate și consumate alimente aproape peste tot în lume. Gustul lor plăcut și conținutul nutritiv bogat în fibre, proteine și potasiu îi fac atât de îndrăgiți. Dar și faptul că pot fi ușor pregătiți alături de alte legume și verdețuri, ca și garnitură la feluri principale de mâncare, dar și ca ingredient “vedetă” în salate sau mâncăruri de post.
Și pentru că am menționat mâncărurile de post, și în cazul acestora cartofii ocupă un loc de cinste fiind unul din ingredientele de bază care îți pot oferi soluții gustoase și la îndemână pentru a susține cu brio mesele de post.
Dintre acestea am ales să vă prezint Salata de cartofi pentru că este una dintre cele mai simple, savuroase și sațioase mâncăruri de post. În funcție de sezon folosim tipurile de cartofi pe care le avem la dispoziție, însă acum primavara avem ocazia de a savura un gust proaspăt și delicios al salatei noastre dat de cartofii noi și firele de ceapă verde. Iar dacă nu ții post, poți servi salata de cartofi cu succes ca o garnitură mai lejeră alături de o friptură rumenită la cuptor și un pahar de vin.