Feluri PricipaleFeluri pricipale orientale

Dovlecei umpluți

20 min Cook
Scroll to recipe

Dovlecei umpluți sunt unul dintre cele mai faimoase feluri de mâncare din Levant sau altfel spus din Grecia până în Egipt. Există foarte multe feluri de a găti dovlecei umpluți, care mai de care mai specifice și variate de la o țară la alta, atât prin modul de pregătire a umpluturii, cât și prin ingredientul principal folosit, unele rețete folosind dovlecei, iar în altele vedetele sunt vinetele.

În unele zone rețetele se limitează la ingredientul principal, dovleceii fiind preparați și serviți singuri, fără alte garnituri. Alte rețete, precum Sheikh al Mahshi (dovlecei cu iaurt) folosesc din abundență iaurt, în altele dovlecei sunt garnisiți cu orez, cu carne sau cu ambele în bună măsură.

Dovlecei umpluți cu carne sunt o modalitate foarte simplă și grozavă de a “îmbrăca” dovleacul cu o garnitură de carne și condimente. Lucrul cu adevărat bun la acest fel de mâncare este simplitatea sa, dovleceii umpluți cu carne fiind ușor de pregătit, dar în același timp de apetisanți și de gustoși! Adică dovleacul prăjit este deja un lucru bun, dar îl vei iubi și mai mult cu un sos cremos de iaurt presărat în mod lejer peste el.

Dovleceii umpluți cu carne merg foarte bine alături de fripturi sau de o salată pregătită pentru prânz. Iată pas cu pas ce trebuie să faci pentru a-i găti:

timp de preparare
30 min
timp de gatire
20 min
portii
5
timp total
50 min

Echipamente

Ingrediente

  • 1 ceapă tocată mărunt

  • 3 linguri ulei vegetal

  • 1 linguriță sare

  • 600 grame carne de vita tocată mărunt

  • 2 lingurițe de piper negru

  • 10 dovlecei mici

  • cantitate suficientă de ulei

  • pentru prăjit dovleceii

  • 2 litri de apă

  • 2 linguri condimente de pui (vegeta, delikat)

  • Pentru a pregăti iaurtul pentru sos:

  • 2 kilograme de iaurt

  • 3 linguri de amidon

  • 1 ou

Mod de preparare

1

Umplutura:

Așezați o tigaie pe foc și puneți uleiul în ea, lăsați să se încingă, apoi adăugați ceapa și amestecați-o bine. După ce devine aurie, adăugați și carnea tocată. Puneți sare și piper după gust și amestecați până când carnea este gata.
2
Spălați dovleceii, scobiți-i în interior și scoateți partea cu seminţe. Clătiți apoi încă o dată bucățile curățate.
3
Umpleți dovleceii bine cu carnea.
4
Într-o tigaie pusă pe foc turnați o cantitate consistentă de ulei și lăsați să se încingă bine, apoi așezați dovleceii și prăjiți-i până devin aurii pe toate părțile. Scoateți-i și puneți-i într-o strecurătoare să se scurgă bine de ulei.
5
Într-o cratiță pe foc, puneți apa și lăsați-o să fiarbă. Când clocotește adăugați condimentul de pui (vegeta), sare și piper negru după gust, apoi dovleceii. Lăsați-i la fiert timp de 10 minute. Când sunt gata, scoateți-i și puneți-i deoparte.
6
Într-o cratiță pe foc puneți iaurtul, amidonul și ouăle și amestecați-le bine cu un tel până când iaurtul fierbe și capătă consistența unui sos (adăugați și sare după gust).
7
Puneți dovleceii în iaurt și lăsați-i să fiarbă timp de 7-10 minute.
8
Când sunt gata, lăsați-i să se răceasca puțin, apoi îi puteti servi cu fidea sau orez (la Categoria “orez” găsiți o varietate de moduri de a-l pregăti). Poftă bună!
Retete de mancare de incercat
Feluri PricipalePreparate cu peste si fructe de mare

Fructe de mare şi sos de smântână

45 min Cook
Reţeta de creveţi şi fructe de mare cu sos de smântână Reţeta de creveţi sau fructe de mare şi sos de smântână…
Feluri PricipaleFeluri pricipale orientale

Pui dulce-acrișor cu ananas

1 Mins read
Feluri PricipaleFeluri pricipale orientalePreparate cu vita și miel

Kebab la tava

1 ora Cook
kebab la tava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *