Feluri PricipaleFeluri pricipale orientalePreparate cu vita și miel

Kofta cu cartofi

30 min Cook
Scroll to recipe

Kofta cu cartofi (carne tocata)

Kofta cu cartofi (carne tocata) sunt un preparat tradițional libanez pe care îl puteți pregăti ca fel principal pentru prânz. Este una din rețetele pe care le-am învățat de la mama și pe care o fac cu drag de fiecare dată pentru familia mea și pentru prieteni. cartofi cu Kafta (carne tocata) seamănă foarte bine cu o musaca, așa că dacă îți place musacaua, ar trebui să încerci si această rețetă de mâncare arăbească autentică.

Kofta cu cartofi se prepară rapid și ușor, au un gust delicios și conțin substanțe nutritive benefice pentru organism, precum carbohidrați și proteine.
Ingredientul de bază este carnea tocată aromată cu diverse condimente și așezată cu grijă pe un pat de cartofi, roșii și ardei. Merge minunat cu diferite tipuri de salate. 

Dacă o săai succes cu această rețetă, și sunt sigură că așa va fi, îți recomand și alte rețete la fel de gustoase și de consistente: Bile de cartofi cu sos alb, Burek cu carne tocată de vită.

timp de preparare
15 min
timp de gatire
30 min
portii
8
timp total
45 min

Echipamente

Ingrediente

  • 1 kg carne tocată

  • 5 roșii mari, feliate subțire

  • 2 cepe mari, feliate subțire

  • 1 ardei gras verde mare, feliat subțire

  • 2 bucati ardei iute verde tocat

  • 4 cartofi mari

  • 2 căni de supă (sau 2 căni de apă cu un cub de maggi)

  • 1/4 cană suc de lămâie

  • 3 căței de usturoi zdrobiți

  • 1 linguriță sare

  • 1/2 linguriță piper negru

  • 1 linguriță cimbru uscat sau oregano

  • 3 linguri de ulei de măsline

Mod de preparare

1
Tăiați roșiile, cepele și ardeiul gras în felii subțiri, zdrobiți usturoiul și tocați ardeiul iute. Curațiți cartofii apoi tăiați în felii rotunde.
2
Condimentați bine carnea toacată (kofta) cu cimbru, oregano, sare, piper și cățeii de usturoi zdrobiți.
3
Modelați carnea tocată în palme sub formă de bile, apoi apăsați-le ușor și dați-le o formă plată ca de discuri.
4
Încălziți cuptorul la 180°C. În tava de cuptor puneți ulei și așezați un strat de felii de roșii, ceapă, ardei dulce și ardei iute tocat. Peste patul de legume așezați un strat de felii de cartofi, apoi un strat de felii de roșii, un strat de discuri de carne tocată, apoi iar un strat de cartofi, unul de roșii și unul de discuri de carne tocată. Continuați în felul acesta completând cu restul de felii de cartofi, roșii și carne tocată pe care le așezați straturi-straturi până când umpleți tava.
5
Amestecați supa cu sucul de lămâie și uleiul de măsline și turnați-le peste carne, apoi preparatul astfel obținut de Cartofii kofta se dă la cuptor timp de 25-30 de minute, până când roșiile devin moi. Când este gata, serviți-l cald!  Poftă bună!
Retete de mancare de incercat
Feluri PricipalePreparate cu peste si fructe de mare

Fructe de mare şi sos de smântână

45 min Cook
Reţeta de creveţi şi fructe de mare cu sos de smântână Reţeta de creveţi sau fructe de mare şi sos de smântână…
Feluri PricipaleFeluri pricipale orientale

Pui dulce-acrișor cu ananas

1 Mins read
Feluri PricipaleFeluri pricipale orientalePreparate cu vita și miel

Kebab la tava

1 ora Cook
kebab la tava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *